Comisia pentru Administratie Publica nu a decis ca asta-i legea si punct, ei au dat o forma votand si acele amendamente imbecile cu eutanasia dupa 30 de zile si 3 zile pt cainii agresivi si bolnavi, sub aceasta forma saptamana viitoare plenul Camerei Deputatilor voteaza daca sunt pro acest proiect in forma data de Comisie sau retrimit proiectul la Comisie pt a fi reanalizat. Dupa care daca plenul Camerei Deputatilor voteaza ca sunt deacord cu acest proiect in forma votata de Comisie pleaca la promulgare . In momentul ala noi vom ataca legea la Curtea Constitutionala si vom face toate demersurile necesare, atat cat putem, sa oprim acest proiect sa devina lege.
Scrie deputatilor care te reprezinta http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.ce?leg=2008
Reaminteste prietenilor sa semneze petitia pe http://www.fnpa.ro/ – 29.152 de romani au semnat deja!
SI MAI ALES Vom protesta din nou in fata Camerei Deputatilor, luni 11 aprilie, între orele 14:00-17:00, in parcul Izvor, impotriva intentiei de a se adopta eutanasia in masa sau lasarea la latitudinea autoritatilor locale metoda de gestionare a cainilor comunitari.
Proiectul de lege 912 va intra luni, din nou, in plenul Camerei Deputatilor. Daca nu se va lua o decizie in aceeasi zi, protestul continua si marti, pe 11 aprilie. Speram sa fie din nou retrimis la Comisie.
PREAMBUL:
La nivelul intregii tari, problematica cainilor fara stapan a fost adresata potrivit reglementarilor date de OUG 155/2001 (eutanasiere), pana in anul 2008.
Principiile de baza ale eutanasiei: moarte fara dureri, instalata rapid, cu minimalizarea sentimentului de teama. Eutanasia este un proces costisitor, individualizat (decis pe fiecare animal in parte) si care necesita timp.
Programul de “eutanasie” a cainilor comunitari, in contextul dat, este in fapt ucidere in masa.
Desi aplicata in masa, eutanasierea / uciderea cainilor fara stapan nu a dat rezultate – motive:
- teritoriile ramase libere sunt ocupate in scurt timp de alti caini fara stapan, deoarece resursele necesare raman disponibile (hrana = gunoaie, apa, adapost).
- reducerea populatiei prin mortalitate este compensata rapid prin cresterea calitatii vietii si a puterii de reproductie a cainilor supravietuitori, care vor avea acces mai mult la resurse, se elimina competitia (Organizatia Mondiala a Sanatatii – Ghidul pentru managementul populatiei canine, Geneva 1990).
- nu se elimina sursa cainilor fara stapan din proprietatea privata (caini abandonati – pui sau adulti, caini pierduti sau caini lasati liberi pe strada).
- nu exista colaborare din partea societatii civile (oamenii ascund cainii de hingheri, se starnesc conflicte in strada, etc)
- imaginea internationala a tarii are de suferit, prin prezentarea actelor de ucidere in masa.
SOLUTII
Principiul de baza care trebuie aplicat in managementul unei populatii canine este controlul reproductiei, pentru stoparea inmultirii necontrolate a animalelor.
Controlul reproductiei canine fara detinator presupune: prinderea animalelor, deparazitarea si vaccinarea lor, identificarea si marcarea intr-un mod vizibil (crotaliu), sterilizarea si returnarea in locurile de unde au fost ridicate. Aceasta metoda este singura eficienta, pentru ca pe de o parte opreste inmultirea necontrolata, dar elimina si riscul de zoonoze, populatia colaboreaza, eficientizand cel putin actiunea de prindere, organizatiile internationale vor investi in programe de sterilizare fapt ce conduce la reducerea semnificativa a cheltuielilor de la buget.
Controlul reproductiei trebuie aplicat si in proprietatea privata, in scopul stoparii abandonului puilor, inmultirii necontrolate.
Alte componente importante pentru un program corect de management al populatiei canine:
- cadrul legislativ corect – care sa permita initierea si derularea programului, dar si aplicarea unor masuri coercitive;
- recensamantul animalelor cu si fara detinator, pentru a determina necesitatile pe plan local (buget, baza de sterilizari, echipa de sterilizari, evaluari)
- inregistrare si identificare (prin identificare se poate demonstra statutul de proprietar, si se pot aplica masurile in caz de abandon. Este necesara identificarea tuturor animalelor si strangerea lor intr-o baza de date unica.)
- educatie (prin campanii educative si materiale introduse in programa scolara, proprietarii de animale vor deveni responsabili, pentru a nu mai contribui la adancirea problemei cainilor fara stapan. Educatia este o componenta importanta, deoarece comportamentul uman are un rol decisiv in evolutia populatiei canine).
- adoptii (incurajarea adoptiilor din adaposturi publice / private sau din strada, ca alternativa a cumpararii animalelor de la persoane neautorizate).
Toate aceste masuri trebuie aplicate simultan si continuu, pentru obtinerea de rezultate vizibile in cel mai scurt timp, dar si pentru mentinerea acestora, prin rezolvarea problemei cainilor fara stapan la nivelul intregii tari. Este necesara o colaborare intre autoritatile locale si reprezentatii societatii civile, pentru eficientizarea intregului proces.
EVIDENTE (exemple):
Ucidere Bucuresti: 70.000 caini in 2001, au fost omorati 145.000 caini au ramas 40.000 in 2008
Sterilizare Oradea: de la 4 000 câini în 2004 la cca 600 câini în prezent
Lugoj: de la 2500 caini in 2008 la 300 in prezent
RECOMANDARILE ORGANIZATIEI MONDIALE A SANATATII, Raport tehnic al Comitetului de experti, OMS,Geneva: “Pe nici unul dintre teritoriile pe care s-au efectuat studiile, metoda eliminării câinilor prin orice mijloace nu a avut vreun efect pe termen lung asupra numărului populaţiei canine.” 22-25 feb.1988, pag.11, controlul asupra reproducţiei este cea mai de efect strategie pentru managementul populaţiei canine”, 1990, pag.72. „programele de eliminare a câinilor, care prevăd prinderea şi eutanasia câinilor comunitari sunt atât ineficiente cât şi costisitoare” nr.824, 1992, pag. 33.
__________________________________________________________________
PROIECT DE LEGE
pentru modificarea si completarea OUG nr. 155 din 21/11/2001
privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stapan
(Nr. PL – x 912/19.12.2007)
- in forma sustinuta de societatea civila -
cu respectarea liniilor principale stabilite in forma adoptata de Senat
OBIECT:
Reglementeaza masurile necesare pentru:
- reducerea pana la disparitie a cainilor fara detinator
- stoparea inmultirii nedorite si necontrolate a cainilor
- izolarea cainilor agresivi fara detinator, prevenirea abandonului si a pierderii acestora
- facilitarea adoptiei
LINII PRINCIPALE – PREVEDERI:
Infiintarea de servicii publice pentru gestionarea cainilor fara detinator de catre consiliile locale/consiliul general Bucuresti si amenajarea/suplimentarea adaposturilor (prevedere care exista in fapt din 2001) din fonduri din bugetul local si/sau atrase in urma parteneriatului public-privat si/sau donatii.
Dupa tratare, deparazitare, vaccinare antirabica, sterilizare, identificare si inregistrare, cainii fara detinator vor fi returnati in locurile de unde au fost capturati, cu statut de caine comunitar. Exceptii: nu se vor returna cainii agresivi, bolnavi, nerecuperati medical dupa sterilizare, cainii pt. care s-au facut solicitari de adoptie.
Interventiile medicale de urgenta, tratamentele, sterilizarea, vaccinarea si identificarea pot fi efectuate si cu ajutorul clinicilor mobile dotate conform normelor sanitar-veterinare.
Eutanasierea: doar a cainilor cu boli incurabile (in conformitate cu legea 205/204 privind protectia animalelor modif. si completata prin legea 9/2008).
Adoptia gratuita a cainilor din adaposturi.
Reprezentantii organizatiilor de protectie a animalelor au dreptul de a asista la intreaga activitate a serviciilor publice de gestionare a cainilor fara detinator.
Serviciile publice pentru gestionarea cainilor fara detinator, ONG-urile care detin adaposturi si ONG-urile care efectueaza sterilizari raporteaza lunar catre DSVSA numerele de identificare ale animalelor inregistrate, eutanasiate/moarte din alte cauze, revendicate, adoptate, returnate.
Interzicerea folosirii animalelor care fac obiectul acestei ordonante in scopuri experimentale.
Obligativitatea detinatorilor de a-si identifica si inregistra cainii detinuti in Registrele locale si centralizarea datelor intr-o baza unica de date, Registrul National de identificare si inregistrare.
Detinatorii de caini fara valoare chinologica, care nu-si sterilizeaza animalele cu varsta de peste 5 luni intr-un interval vor plati catre primarii o taxa intr-un cuantum stabilit de consiliile locale/consiliul general al municip. Bucuresti; exceptie: detinatorii de caini utilitari si detinatorii de animale a caror stare de sanatate nu permite efectuarea acestei operatiuni.
Consiliile locale vor subventiona sterilizarea si identificarea cainilor cu detinator prin contracte de prestari servicii cu medicii veterinari de libera practica.
Detinatorii de caini nesterilizati au obligatia de inregistrare a gestatiilor si a fatarilor, prin intermediul medicilor veterinari de libera practica.
Promovarea de programe de incurajare a adoptiei, sterilizarii si de combatere a abandonului, implementarea de programe de informare si educare a comunitatilor de catre autoritatile locale.
Constatarea contraventiilor si infractiunilor si aplicarea sanctiunilor – de catre angajatii Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor si/sau ai Ministerului Administratiei si Internelor.