Am din nou un micut pui de pisica in poala, trage sa moara, doctorul nu-i da sanse, sincer, nici eu, dar ma surprinde cat de mult se lupta. Nu poate mieuna, abia mai respira, i-am tratat ochisorii, dar nu-i deschide, cum nu manca, i-am dat cu seringa, dar a vomitat dupa o vreme tot. As vrea sa moara in somn, sa nu simta. Il asigur ca sunt cu el, prin mangaieri constante, oricum nu sta decat cu boticul lipit de pielea mea… Atipeste, apoi tresare si da sa miaune, privind in sus… Are o vointa extraordinara. Se chinuie. Am stat toata ziua cu el. S-a nimerit sa ne intalnim duminica. Oricum am avut o saptamana grea. Am tot gasit pisoiasi abandonati. Pe unii i-am lasat unde i-am vazut, le-am dat mancare si am mers mai departe, cautandu-i a doua zi, nemaigasindu-i. Pe altii i-am luat la mine in gradina, i-am ingrijit, au disparut cu culcus cu tot. Cei care sunt singuri nu stau singuri, pleaca. Cei care au fratiori nu sunt lasati sa ramana impreuna, ii iau vecinii sau copiii. Copiii au devenit si ei mici monstri. Vorbesc cu ei si nu-mi vine sa cred ce aud. Cei de 7 ani spun poezii cu prostii si pun la cale razbunari indreptate contra celor in varsta. Cei de 10 ani fumeaza la alte scari si arunca pisoii mici de pe bloc.
Derulez un proiect cu animalele de companie, avand ca grup-tinta niste copii… Nu se prea pricep, se stramba din nas cand aud ca trebuie sa faca si curat cand au un animalut. La ei totul e joaca si nici aceea frumoasa, habar n-au sa ia in brate un animal, cum sa se poarte cu el… Incercam sa ii responsabilizam, dar… Aveam ca voluntara o studenta care, cand i-am facut observatie ca sperie animalutul si poate face stop cardiac, imi replica: “Va iau altul.” Prilej pentru a le explica celor mici ca animalele nu sunt obiecte si nu poti sa iti bati asa joc de ele, dar atitudinea tinerei respective este a 95% dintre romani si cand zic procentul asta sunt inca prea optimista! Aseara, cand eu strigam de peste gard la o fetita ce facea “scamatorii” cu un pui de pisica, bietul de el, de fata cu alti motati ca ea, singura bunica ce s-a deranjat sa vada ce e intreba daca puiul are pureci, atat o interesa, iar restul cuconetului se amuza la o tigara, o barfa si la un bagat din nou la ghiozdanas…
Macar cainii si pisicile adulte pot fugi, dar puii sunt lipsiti de aparare. Nu stiu ce se mai poate face. Nu inteleg de ce nu se face lobby pentru schimbarea legislatiei! Sa se sterilizeze animalele de la sate si din orase, sa fie aspru pedepsiti cei ce le abandoneaza sau le chinuiesc si le omoara. In “adapostul” de stat nu e de trait, nu-mi place nici ce viata au pe strazi si in curtile unor “oameni”. Cei care adopta iau tot pentru un nepot rasfatat un animalut de torturat sau vor sa inlocuiasca un altul omorat prin infometare si neglijare totala. Eu am dat in adoptie, dar nu-mi place unde au ajuns. Ma bucur pentru un catel istet ce a fugit din doua locuri si s-a intors la mine la bloc, ba acum s-a mutat la vecini, ca acolo mai are prieteni ca el si vine doar sa pape.
Cred ca animalutele acestea ne aleg pe noi. Cum m-a ales pe mine Beju care a aparut la blocul meu si s-a instalat aici pana a dus-o o vecina la parintii ei la tara. Apoi Schiopatel si toti micutii ce au fost lasati la gheena, ingrijiti, dusi la doctor, un pic si educati, iar cei care au facut 6 luni sterilizati si apoi dati in adoptie.
Unii m-au ales indirect, precum un Patrocle de un an, peste care a dat masina, l-a dus o dna la doctor si m-a lasat pe mine sa ii platesc operatia. I-am gasit foster, isi revenea frumos, dar brusc s-a simtit rau, doctorul a zis ca e parvoviroza, luase virusul din curtea unde era cazat, a murit in doua zile, dar am stat cu el, desi mirosea si asistenta care i-a pus perfuzia iesea, ca nu suporta duhoarea. Poate s-a simtit iubit, macar atat. Nu am mai pierdut un alt catelus. O broscuta cat o moneda, da, abandonata si ea de un barbat in toata firea, pneumonie. Si un alt pisoi ca acesta, l-am gasit noaptea in gradina si a decedat dimineata, dar a stat tot lipit de mine… Nu stiu ce o sa fac cu micutul, cu cei ce vor urma… Nu vad nicio iesire. Este un risc si sa ii aduc in interior pe micutii astia necajiti, caci ii pot imbolnavi pe cei din casa… Am amortit, micutul bolnavior doarme cu o labuta sub cap… 
-
Articole recente
Comentarii recente
- Luciana în Darling
- Luciana în Lectii de viata
- magdamarina în “Inevitabilul s-a produs!”
- Theodor în “Inevitabilul s-a produs!”
- Daiana în Iar ceaiul de scorţişoară s-a răcit…
Arhive
Categorii
Meta
Micutul a murit a doua zi, culmea, dupa ce l-am dus la doctor, care zicea ca nu are motive sa moara, i-a dat ceva pe nas, ceva in gura si cu mult (prea mult!) spray pentru deparazitare pe blanita (eu stiam ca e toxic la varste asa mici!)… L-am cam tracasat cu drumul, dar nici singur nu-l puteam lasa. L-am dus la doctor la prima ora si, cu toate ca am insistat ca e o urgenta (eu aveam si examen si am mers acolo), l-a consultat fugitiv abia la 12, cand am ajuns eu din nou la cabinet… Mi-a murit in brate la serviciu, dupa ce s-a uitat cateva minute cu ochisorii lui frumosi (acum limpezi)la mine, cerand ajutor… S-a zbatut doar putin… Este o lume mult prea rea pentru asemenea sufletele. Imi pare rau ca nu am crezut ca va supravietui, era intr-o stare critica, imi pare rau ca l-am dus la doctor, dar sunt impacata pentru ca am stat cu el pana la sfarsit. Ma simt mult mai rau cand las pui asa mici afara si ma duc sa le aduc mancare, iar apoi nu-i mai gasesc… Fiindca stiu ca li s-a intamplat ceva teribil! Autori fiind adulti sau chiar copii fara pic de inima. Am ajuns sa ma rog lui Dumnezeu ca, cel putin, sa nu moara in chinuri!Astia din jurul nostru nu-s oameni, sunt mutanti, niste monstri!